Regulament rezervație
Regulamentul Rezervaţiei Naturale
Scaunul Domnului
CAPITOLUL I
ART 1. Rezervaţia Naturală Scaunul Domnului a fost înfiinţată prin Legea 5/2000 şi este parte integrantă a Sitului Natura 2000 ROSCI0019 Călimani-Gurghiu. Este considerată arie naturală protejată de interes comunitar, fiind încadrată, conform Legii 462/2001, la categoria rezervaţii naturale, corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN.
ART 2. Administrarea Rezervaţiei Naturale Scaunul Domnului este asigurată de Societatea Carpatină Ardeleană Filiala Tîrgu Mureş prin Convenţia de custodie nr. 1204/28.03.2012 încheiat între S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni S.A. în calitate de autoritate responsabilă şi Societatea Carpatină Ardeleană Filiala Tîrgu Mureş în calitate de custod.
ART 3. Scopul principal al Rezervaţiei Naturale Scaunul Domnului este cel de protecţie şi conservare a habitatului natural şi a speciilor autohtone importante sub aspect floristic şi faunistic, precum şi de menţinere a peisajului. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile de cercetare ştiinţifică, educaţionale şi recreative desfăşurate cu reglementarea acestora de către Custodele Rezervaţiei.
ART 4. Responsabilitatea administrării revine Custodelui. În acest scop Custodele elaborează Planul de Management, prin care se realizează gospodărirea unitară şi integrată a ariei naturale protejate, organizează şi desfăşoară activităţi specifice şi supraveghează toate activităţile care se desfăşoară pe teritoriul ariei protejate, astfel încât să se asigure îndeplinirea obiectivelor de management ale Rezervaţiei, în conformitate cu statutul de rezervaţie naturală şi obiectivul protecţiei florei şi faunei sălbatice, stabilite prin OUG 57/2007.
ART 5. Activităţile Custodelui legate de conservarea biodiversităţii sunt realizate în parteneriat cu Asociaţia Pentru Protecţia Mediului şi a Naturii Rhododendron precum şi cu consultanţii ştiinţifici implicaţi în proiect.
ART 6. Participarea factorilor interesaţi la managementul RNSD se asigură prin diverse măsuri, cum ar fi: implicarea directă în activităţi, organizarea de către Custode a unor dezbateri publice cu membrii comunităţilor locale, întâlniri cu persoanele juridice, sau activităţi deschise pentru publicul interesat.
CAPITOLUL II
REGLEMENTAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN REZERVAŢIA NATURALĂ
SCAUNUL DOMNULUI
Accesul şi circulaţia în rezervaţie
ART 7. În Rezervaţia Naturală Scaunul Domnului (RNSD) sunt permise activităţi de turism, de educaţie şi ştiinţifice cu respectarea regulilor de vizitare a rezervaţiei, potrivit prezentului regulament.
ART 8. Căile de acces în Rezervaţia Naturală Scaunul Domnului sunt dinspre localitatea Deda Bistra prin Valea Bistrei şi pe pârâurile Zăpodia cu Cale şi Zăpodia cu Pod, respectiv pe creasta dintre Valea Bistrei şi Valea Gălăoaiei, dinspre localitatea Gălăoaia prin Valea Gălăoaia Mare, iar dinspre nord pe Plaiul Stejii prin Poiana de Mijloc.
ART 9. Este interzis accesul şi circulaţia cu mijloace motorizate pe teritoriul Rezervaţiei. Excepţiile pot fi: personalul Custodelui, personalul silvic şi al celorlalte organe ale statului cu competenţe pe teritoriu (poliţie, protecţia civilă, autorităţi de mediu), în cazul în care aceste categorii sunt în exerciţiul funcţiunii (patrulări/controale).
ART 10. Pe teritoriul Rezervaţiei este interzisă practicarea sporturilor cu mijloace motorizate şi este interzis folosirea armelor de orice fel, cu excepţia personalului cu funcţii de pază şi protecţie aflat în misiune.
Activităţi de silvicultură şi vânătoare
ART 11. Pe teritoriul Rezervaţiei nu se vor executa nici un fel de lucrări de transformare spre grădinărit sau tratamentul tăierilor grădinărite, cu excepţia celor prevăzute în planul de management. Prin excepţie, cu avizul prealabil al Custodului, se poate exploata şi evacua materialul lemnos infestat cu dăunători de scoarţă in vederea limitării extinderii vătămărilor, dacă metodele moderne de combatere (cursele feromonale) nu dau rezultat.
ART 12. Amenajamentele silvice şi silvopastorale, atât pentru fondul forestier de stat cât şi pentru cel privat de pe raza rezervaţiei, nu pot fi supuse aprobării decât cu avizul custodului, în scopul punerii în concordanţă cu Planul de Management al rezervaţiei. Executantul amenajamentului va invita un reprezentant al Custodului la conferinţele de amenajare.
ART 13. Alte lucrări decât cele prevăzute în Planul de Management se execută doar cu aprobarea Custodului rezervaţiei.
ART 14. Se interzice plantarea de specii exotice de arbori şi de organisme modificate genetic, atât în interiorul rezervaţiei cât şi pe terenurile din fondul forestier adiacent rezervaţiei.
ART 15. Se interzice cu desăvârşire vânătoarea, inclusiv vânătoarea de selecţie. Prin excepţie pe teritoriul Rezervaţiei vor fi vânate la solicitarea Custodului câinii domestice lăsate nesupravegheate care pot avea impact negativ asupra speciilor care necesită protecţie sau asupra speciilor de importanţă cinegetică.
ART 16. In vederea conservării speciilor de interes cinegetic, gestionarii fondurilor de vânătoare a căror suprafaţă se suprapune parţial pe suprafaţa Rezervaţiei, vor delimita zonele de refugiu a faunei cinegetice – zone în care exercitarea vânătorii este interzisă – astfel încât să fie constituite pe suprafaţa rezervaţiei naturale.
ART 17. Pe fondurile de vânătoare care se suprapun suprafeţei Rezervaţiei, cotele de recoltă aprobate se vor realiza pe suprafeţele din afara rezervaţiei.
ART 18. Se interzice popularea cu specii de interes cinegetic exotice a fondurilor de vânătoare din cuprinsul Rezervaţiei. Orice activitate de populare cu specii de faună de interes cinegetic se va face cu aprobarea prealabilă a Custodelui.
ART 19. Acţiunile de gospodărire şi monitorizare a faunei de interes cinegetic, de pe toată suprafaţa Rezervaţiei se organizează numai cu consultarea şi informarea Custodelui.
ART 20. Pentru speciile de animale sălbatice terestre şi subterane de interes comunitar şi care se află sub regim strict de protecţie, inclusiv cele prevăzute în anexa nr. 3. si 4. din Legea 462/2001, precum şi speciile incluse în lista roşie naţională sunt interzise:
- a)orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare;
- b)perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie;
- c)distrugerea şi/sau culegerea cuiburilor şi ouălor din natură;
- d)deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau odihnă;
- e)deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop fără autorizaţia autorităţii de mediu competente.
ART 21. Faptele ilegale din domeniile vânătorii pot fi constatate şi sancţionate de personalul Custodelui şi al celorlalte organe ale statului cu atribuţii în zona Rezervaţiei.
Gospodărirea, exploatarea pajiştilor şi păşunatul
ART 22. Se interzice schimbarea folosinţei pajiştilor.
ART 23. Împădurirea pajiştilor se va face numai cu specii autohtone de arbori şi corespunzătoare cadrului biogeografic.
ART 24. Utilizarea păşunilor de pe teritoriul Rezervaţiei este permisă doar cu acordul Custodelui Rezervaţiei.
ART 25. Pe teritoriul Rezervaţiei activitatea pastorală se desfăşoară respectându-se condiţiile stabilite în urma studiilor de specialitate în domeniu iniţiate de către Custode, inclusiv încărcătura de animale (capacitatea de suport) şi perioada păşunatului.
ART 26. Numărul şi compoziţia de specii a efectivelor de animale domestice vor fi reglementate în contractele de păşunat, pentru fiecare caz în parte:
- a)este interzis păşunatul cu mai multe animale decât cele contractate;
- b)este interzis păşunatul cu alte specii de animale decât cele contractate.
ART 27. Se interzice aplicarea de substanţe chimice (fertilizanţi, insecticide, pesticide etc.) pe pajiştile din cuprinsul Rezervaţiei.
ART 28. Amplasarea stânelor, a adăposturilor pastorale şi a locurilor de târlire în perimetrul rezervaţiei este interzisă.
ART 29. Numărul admis de câini este de maxim trei câini pentru o turmă sau cireadă. Câinii vor avea obligatoriu jujee. Pentru fiecare câine este obligatoriu să se prezinte adeverinţă de vaccinare.
ART 30. Administraţia iniţiază periodic studii pentru stabilirea capacităţii de suport a păşunilor pe care le aduce la cunoştinţa proprietarilor în vederea reglementării corespunzătoare a păşunatului.
ART 31. Administraţia monitorizează activitatea de păşunat în Rezervaţie pentru stabilirea impactului acestei activităţi asupra florei şi faunei din Rezervaţie şi pentru stabilirea unor eventuale restricţii în zonele afectate.
ART 32. Utilizatorii păşunilor au obligaţia să cosească conform cerinţelor Custodelui zonele desemnate prin contract.
ART 33. Pentru protecţia speciilor de păsări care cuibăresc pe solul pajiştilor, utilizatorii acestora sunt obligaţi să respecte prevederile Planului de Management al Rezervaţiei.
ART 34. Se interzice incendierea tarlalelor, a copacilor, iniţierea focurilor deschise fiind permisă doar în locurile special amenajate de către Custode.
Cercetare ştiinţifică
ART 35. Cercetarea ştiinţifică în Rezervaţiei Naturale Scaunul Domnului va fi orientată, pe cât posibil, spre realizarea scopului primordial, cel de conservare a biodiversităţii şi a peisajului de pe teritoriul Rezervaţiei.
ART 36. În baza rezultatelor temelor de cercetare desfăşurate în Rezervaţie acceptate şi avizate de forurile ştiinţifice abilitate, Administraţia, consultând consilierii ştiinţifici, propune măsurile de conservare ce se impun pentru realizarea obiectivelor Rezervaţiei.
ART 37. Activitatea de cercetare ştiinţifică pe teritoriul Rezervaţiei se desfăşoară cu avizul Custodelui, care sprijină logistic, la solicitare şi în măsura posibilităţilor, activitatea de cercetare.
ART 38. În cazul temelor de cercetare care necesită date/informaţii privind Rezervaţia, furnizate de Custode, se va încheia un contract cu cei care derulează tema, contract care sa asigure accesul Custodelui la rezultate în vederea utilizării lor în activitatea de management a Rezervaţiei. Clauzele contractului se stabilesc de comun acord de către părţi. Dreptul asupra utilizării rezultatelor se stabileşte prin contract.
Turism, reguli de vizitare
ART 39. În Rezervaţia Naturală Scaunul Domnului sunt permise activităţi de turism şi de educaţie ecologică, cu respectarea regulilor de vizitare, potrivit prezentului Regulament.
ART 40. Vizitarea Rezervaţiei Naturale Scaunul Domnului se face numai pe traseele turistice marcate cu semnele turistice specifice banda albastră, triunghiul albastru şi punctul albastru, cu respectarea eventualelor restricţii.
ART 41. Este strict interzisă distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, precum şi a plăcilor, stâlpilor sau a semnelor de marcaj.
ART 42. Pe suprafaţa parcului este interzis accesul cu mijloace motorizate sau practicarea de sporturi cu acestea. Persoanele aflate în misiune sunt exceptate de la această interdicţie.
ART 43. Este strict interzis aplicarea inscripţiilor de orice fel cu vopsea sau cu unelte tăietoare pe stânci sau arbori
ART 44. Este interzis tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a plantelor, arborilor, puieţilor sau lăstarilor, precum şi însuşirea celor rupţi sau tăiaţi de către alte persoane.
ART 45. Amplasarea şi funcţionarea locurilor de campare, deschiderea de noi trasee turistice, amplasarea panourilor indicatoare şi informative se face numai cu avizul Custodelui RNSD.
ART 46. Camparea turiştilor pe teritoriul Rezervaţiei Naturale Scaunul Domnului este permisă numai în locul special amenajat şi semnalizat corespunzător.
ART 47. Săparea de şanţuri în jurul corturilor sau utilizarea oricăror materiale de origine vegetală (cetină, ferigi, muşchi, etc.) sub corturi este strict interzisă.
ART 48. Aprinderea focului este permisă doar în locurile special amenajate şi semnalate în perimetrele permise, cu lemn de foc adus de către vizitatori, asigurat de administratori sau utilizând primusul. Se vor respecta normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
ART 49. Este strict interzis defrişarea vegetaţiei lemnoase de orice fel pentru facerea focului.
ART 50. Este interzisă organizarea de competiţii şi manifestări de grup de orice fel, cursuri care presupun accesul pe teren în zona ariei naturale protejate şi tabere fără acordul Custodelui Rezervaţiei.
ART 51. Folosirea în scop comercial a imaginilor fotografiate sau filmate în Rezervaţie indiferent de suport, nu este permisă decât cu acordul prealabil al Custodelui şi sub condiţiile impuse de către aceasta.
ART 52. În cazul în care există solicitări pentru vizitarea unor habitate caracteristice pentru specii de floră şi faună ocrotite, turiştii vor fi însoţiţi obligatoriu de către agenţii de teren, ghizii de turism al Custodului, dacă în Planul de Management nu sunt prevăzute alte restricţii. Pentru serviciile de însoţire va fi percepută o taxă ce va fi stabilită de către Administraţie.
ART 53. Folosirea numelui şi siglei Rezervaţiei în scop comercial este permisă numai cu acordul expres al Custodelui.
Protecţia mediului
ART 54. Este interzisă abandonarea deşeurilor de orice fel pe teritoriul Rezervaţiei.
ART 55. Turiştii au obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează pe parcursul vizitării Rezervaţiei. Deşeurile vor fi evacuate doar în locuri special amenajate pentru colectare.
ART 56. Se interzice tăierea, incendierea, distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a vegetaţiei naturale.
ART 57. Se interzice distrugerea, degradarea, respectiv colectarea în orice scop, a plantelor, animalelor şi a oricăror eşantioane de origine naturală (ciuperci, fructe de pădure, etc.) din Rezervaţie.
ART 58. Colectarea de specii de floră, faună şi a oricăror eşantioane de origine naturală se poate face doar cu scop ştiinţific şi numai cu acordul scris al Custodelui.
ART 59. Perturbarea liniştii în Rezervaţie prin orice fel de mijloace (strigăte, pocnitori, folosirea de echipamente audio etc.) este strict interzisă.
ART 60. Este interzis poluarea izvorului şi a bălţilor cu substanţe chimice (detergenţi, ulei, săpun etc.).
ART 61. Administraţia monitorizează turismul pe teritoriul Rezervaţiei, în vederea stabilirii impactului acestei activităţi asupra florei şi faunei din Rezervaţie şi pentru stabilirea măsurilor de protecţie ce se impun, inclusiv a celor de restricţionare a accesului turiştilor, dacă acest lucru se impune pentru conservare.
ART 62. Se interzice exploatarea resurselor minerale (piatră, pământ, nisip, etc.).
Construcţii
ART 63. Pe teritoriul Rezervaţiei este interzisă realizarea de orice fel de construcţii
ART 64. Având în vedere suprafaţa mică a Rezervaţiei construirea de cabane/adăposturi turistice sau realizarea oricăror altor investiţii de infrastructură sunt interzise.
CAPITOLUL III
SANCŢIUNI
ART 65. Încălcarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage, după caz, răspunderea contravenţională, penală, materială sau civilă conform legislaţiei în vigoare.
ART 66. Încălcarea prevederilor din prezentul regulament constituie contravenţii dacă faptele nu au fost săvârşite astfel încât potrivit legii penale, să constituie infracţiuni.
ART 67. Cuantumul amenzilor este cel stabilit prin OUG 57/2007, cu toate modificările ulterioare.
ART 68. Constatarea faptelor ce constituie contravenţii şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul Custodelui precum şi de către personalul împuternicit de agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului, inspectoratele silvice teritoriale.
ART 69. În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul Custodelui împuternicit să aplice regulamentul are dreptul de a solicita legitimarea persoanelor care au comis fapte sau au fost surprinse încercând să comită fapte care constituie contravenţii pe raza ariei naturale protejate. Neprezentarea actului de identitate constituie contravenţie.
ART 70. Personalul Custodelui împuternicit să aplice regulamentul îşi va dovedi identitatea cu legitimaţii. Sigla rezervaţiei şi echipamentul specific al paznicilor Custodelui vor fi aduse la cunoştinţa publicului.
ART 71. Încălcarea prevederilor legale, altele decât cele cuprinse în prezentul regulament, se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, de către persoanele împuternicite prin alte acte normative specifice.
ART 72. Achitarea amenzilor se va face conform specificaţiilor din procesul verbal şi conform Legea nr.180/2002 privind regimul juridic al contravenţiilor.
CAPITOLUL IV
DISPOZIŢII FINALE
ART 73. Respectarea regulamentului este obligatorie pentru persoanele fizice şi juridice care deţin sau care administrează terenuri sau/şi desfăşoară activităţi în perimetrul Rezervaţiei.
ART 74. Planurile şi programele care pot avea efecte asupra mediului, şi asupra speciilor şi habitatelor din Rezervaţie şi din vecinătatea acesteia, vor fi supuse autorizării de către Custode şi autorităţile de protecţia mediului, pe baza unui studiu de impact asupra mediului, în conformitate cu HG 1076/2004.
ART 75. Orice activitate sau lucrare care generează un impact negativ asupra speciilor şi habitatelor din Rezervaţie şi din vecinătatea acesteia va fi supusă autorizării de către Custode, conform Legii 462/2001.
ART 76. Administraţia Rezervaţiei are obligaţia să prezinte anual la autorităţile responsabile un raport corect şi complet privind starea ariei naturale protejate, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute şi acţiunile întreprinse în baza planului de management, precum şi situaţia realizării obligaţiilor asumate în convenţia de custodie.
ART 77. În cazul producerii de fenomene de forţă majoră (incendii, calamităţi, focare de infecţii etc.) instituţiile abilitate intervin conform prevederilor legale, cu obligativitatea înştiinţării a Custodului.
ART 78. Regulamentul va fi adus la cunoştinţa publicului.